Descoperirile acestei răşini semipreţioase au fost întâmplătoare. Cele mai mari cantităţi, în ţara noastră, s-au obţinut în zona Buzăului, unde în secolele XIX – XX s-a trecut la o exploatare organizată. Primele date despre existenţa chihlimbarului în Munţii Buzăului o avem de la contele rus Demidov, în 1837.
Prima atestare documentară cu privire la folosirea chihlimbarului în zonă datează din perioada lui Mihnea Vodă, când în timpul unei vizite, împreună cu soţia sa, la biserica din Aluniş oferă o danie ce cuprindea şi o uşă încrustată cu mai multe bucăţi de chihlimbar.
 |
| http://amber-adore.com/ |
Exploatarea organizată a chihlimbarului din spaţiul românesc s-a făcut numai în zona Sibiciu şi Colţi dar a fost inchisa in anul 1948. Ministerul Minelor şi Petrolului a extras în perioada interbelică, timp de mai mulţi ani, chihlimbar cu rezultate de la 60 kg până la 130 kg anual. Primele ateliere pentru prelucrarea chihlimbarului datează de la mijlocul secolului al XIX-lea şi sunt deschise de sculptorii şi bijutierii din zonă, chihlimbarul era obţinut prin achiziţionare de la localnici. Cu timpul localnicii devin adevăraţi meşteri ai acestei arte. Fasonarea chihlimbarului se făcea cu ajutorul unui polizor cu plăci de coriodon şi glaspapier.
În cea mai mare parte, chihlimbarul era adunat de către localnici şi exportat în stare brută la Viena şi Istambul. Căutarea chihlimbarului nu a reprezentat niciodată o preocupare permanentă a locuitorilor din zona Văii Boului şi a Văii Sibiciului. Se gasea chihlimbar primăvara, când vegetaţia era la început şi după ploi mai intense ce provocau surpări ale malurilor. Instrumentarul era unul cât se poate de rudimentar (sapă şi crampăn), exploatarea industrială fiind foarte dificilă datorită fragilităţii filonului de chihlimbar. Se duceau după chihlimbar femeile şi copiii şi mai rar bărbaţii. Pietrele erau lustruite cu glaspapier şi o pânză dură (prelucrarea se făcea foarte rar în ateliere specializate).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu